Mereu mi s-a părut cartea Iona ca fiind cartea profetului sâcâit până la extaz de Dumnezeul al cărui agent e. Un fel de şef pe care nimeni nu l-ar dori pentrucă pretinde să execuţi fiecare ordin chiar şi dacă este unul absurd, iar pentru cazul în care nu doreşti să-ţi calci principiile, te strânge cu uşa până când faci din ideile lui principiile vieţii tale. Cam asta a păţit bietul Iona, trimis să vestească moartea celui mai crunt popor din zonele acelea, popor despre care se spune că după ce învingea un rival, decapita învinşii iar din capetele lor făcea o piramidă în aşa manieră că se putea observa din afara cetăţii. Sunt convins că Iona avea o dificultate în a-şi imagina piramida făcută dintr-un singur cap: al omului obligat să sară la urs cu mâna goală. Tipic pentru un naţionalist orgolios, Iona încearcă să scape de cerinţa Stăpânului intolerant care îl supraveghează îndeaproape şi ştie ce face chiar şi în interiorul unui peşte uriaş, dar ajunge tot acolo: ţipând de nebun şi ameninţând cu moartea poporul în faţa căruia orice om normal tremura de frică. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, acest Dumnezeu scapă de la moarte poporul tiran spre dezamăgirea profetului erou şi se joacă cu nervii acestuia încercând să-i demonstreze că are dreptate. Am încercat să prezint şcenariul din perspectiva omului care vede doar piesa pe o şcena, fără a avea acces la culise, aşa cum trăim şi noi situaţiile limită fără să înţelegem pe moment ce se petrece în spatele scenei. Versetele 9 şi 10 din capitopul 4, alături de versetul 11 care nu poate fi desprins, reprezintă ultima lecţie predată de Dumnezeu lui Iona, şi învăţătura ei este antidotul tuturor frustrărilor avute de profet. Dumnezeu îl învaţă pe Iona ce înseamnă compasiunea şi ce înseamnă să privească în mod corect situaţia prin care trece, lăsând la o parte preconcepţiile şi ambiţiile izvorâte din ele. Dumnezeu îi demonstrează lui Iona că a simţit compasiune pentru copacul crescut la capul lui pentrucă acesta îi satisfăcea capriciul şi confortul dar nu a putut simţii compasiune pentru mai mult de 120 000 oameni sortiţi pieirii; îi arată subiectivismul ce l-a dovedit şi îi contestă dreptatea care profetul crede că o are mâniindu-se. Prin întrebarea Bine faci că…? Dumnezeu urmăreşte trei scopuri: să îl condamne pe Iona pentru starea lui, să îl convingă de eroarea ce o face, iar apoi să îl î
ndrepte spre schimbarea stării lui. Dar Iona este victima orgoliului şi nu acceptă îndreptarea. Dumnezeu nu condamnă mânia în sine, deoarece aceasta este o emoţie naturală şi legitimă, dar condamnă motivele greşite ce o stârnesc. Statisticile arată că mai mult de jumătate din motivele din care ne mâniem sunt defapt imaginare, inutile sau paranoice. Ne mâniem de multe ori pentrucă nu înţelegem situaţiile prin care ne trece Dumnezeu sau cerinţele Lui; ne încăpăţânăm să credem că modul în care noi vedem lucrurile e cel corect şi tot ce nu corespunde acestei perspective ne face să devenim irascibili. Dar Dumnezeu vede mai mult de atât, El a făcut un pom să crească în timp incredibil de scurt, a trimis apoi viermele şi vântul uscat tocmai pentru a-I demonstra lui Iona că are un mod eronat de a privi lucrurile, că în spatele mâniei lui sunt motive greşite ce o fondează. Ai grijă de ce te mânii, cântăreşte bine motivele şi dacă mânia ta e adăpată de ură scapă de ea înainte ca Dumnezeu să te scuture pentru a-ţi demonstra adevărul. Nu te încăpăţâna să mergi mai departe cu mânia ta pentru că e probabil să ajungi să-ţi doreşti moartea asemenea lui Iona, fii înţelept şi nu lăsa orgoliul si frustrarea să te conducă spre eşec ci pădrunde in culisele mâniei şi vezi:Bine faci că te mînii?.
Ultima actualizare (Vineri, 05 Martie 2010 15:51)