Meditaţie zilnică...

Cred că unul dintre cele mai grele lucruri, mai ales astăzi, este să ai răbdare. Nu am răbdare să ascult un mesaj mai didactic, nu am răbdare să ascult o muzică liniștită și să mă bucur de armonia ei cum îmi încântă auzul, nu am răbdare să aștept autobusul și să nu mai vorbim de cazurile în care trebuie să iau o decizie și aprobarea sau dezaprobarea din partea Domnului nu sosește. Noe s-a aflat într-o situație asemănătoare. Potopul se sfărșise, iar arca era „parcată” pe muntele Ararat (Geneza 8). Porumbelul nu s-a mai întors după ce i-a dat drumul a treia oară. Versetul 13 ne spune că apele secaseră pe pământ. Apoi Noe a privit afară și iată că fața pământului se uscase. Ca și cum n-ar fi de ajuns, versetul 14 ne spune că pământul era uscat de tot. Mai mult decât atât, a trecut o bună bucată de vreme între versetul 13 și 14 (ziua întâi a primei luni din anul 601 și ziua 23 a lunii a doua a celuiași an). Să ai toate motivele prielnice înaintea ochilor tăi și totuși să nu ieși din arcă. De ce? Pentru că Noe tocmai a trecut prin experiența potopului în care L-a cunoscut pe Dumnezeu (sfânt pentru că urăște răul, milos și iubitor – pentru că l-a salvat, suveran și atotputernic peste potop, protector față de cei ce-L ascultă). Când Îl cunoști pe Dumnezeu, nu poți să nu aștepți glasul Lui să-ți vorbească. Chiar dacă am avea toate motivele din lume să acționăm într-un anume fel, îndemnul meu este să facem ce-a făcut Noe – să așteptăm în răbdare vocea lui Dumnezeu care să ne îndrume. Nu uitați: așteptarea este locul în care se întâmplă minuni...

Beni Mocan, anul III