Meditaţie

Mulți oameni sugrumați de strânsoarea necazurilor L-au condamnat pe Dumnezeu că este distant și că nu-i pasă de oamenii ce suferă. Totuși, aceștia au uitat cea mai importantă dovadă că lui Dumnezeu îi pasă de noi când suferim și anume faptul că El Însuși a băut paharul suferinței. Răspunsul Lui la problema suferinței este că S-a coborât în mijlocul ei. Așadar, dacă vrem să fim ai lui Dumnezeu nu trebuie să căutăm să evităm crucea. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” ne spune azi Domnul nostru. De ce nu-l vor oamenii pe Hristos? De ce nu se simt bine când le vorbim despre El? Pentru că nu vor „să poarte o cruce după ei”. Și o parte a acestui drum al lepădării de sine are de-a face cu identificarea cu Hristos prin suferință. Cred că orice creștin suficient de matur poate să privească în urmă și să identifice un moment de suferință care l-a condus mai aproape de Dumnezeu. C. S. Lewis spunea că „Dumnezeu ne șoptește în plăceri, ne vorbește în conștiință, dar strigă în dureri. Durerea este megafonul cu care trezește o lume surdă.”